DERMATOSCOPIA  reprezinta o metoda rapida si neinvaziva de diagnosticare a leziunilor pigmentare ale pielii, folosind un instrument specializat numit DERMATOSCOP.

Medicul dermatolog plaseaza DERMATOSCOPUL deasupra leziunii cutanate care se doreste a fi examinata si astfel analiza acesteia se poate face in detaliu. Dermatoscopul permite vizualizarea leziunilor cutanate in profunzime, diferentierea leziunilor cutanate benigne de cele maligne (carcinom bazocelular, spinocelular, melanom, etc) si depistarea modificarilor precanceroase in leziunile melanocitare (nevii melanocitari atipici = alunite cu modificari).

Cum se efectueaza dermatoscopia?

– cu dermatoscop manual. Examinarea se realizeaza treptat, medicul analizeaza pe rand fiecare alunita, punand aparatul (care seamana cu o lupa mai complexa) pe fiecare leziune in parte.

-cu dermatoscop computerizat, cand examinarea este mult mai complexa, medicul folosind un dermatoscop atasat de un calculator si printr-un program special observa si analizeaza fiecare leziune. Noile tehnologii medicale si sistemele digitale de dermatoscopie ofera posibilitatea realizarii unei harti dermatoscopice si stocarea informatiilor obtinute in urma examinarii.

Cu cat melanomul este depistat si tratat mai tarziu, cu atat riscul de metastazare este mai mare. In schimb, diagnosticul si tratamentul (excizia) melanomului in stadii incipiente inseamna vindecare completa.

Care este utilitatea dermatoscopiei?

Rolul principal al acestei metode este diagnosticarea precoce a cancerelor de piele. De asemenea, folosind dermatoscopia se reduce numarul de excizii chirurgicale ale unor formatiuni cutanate benigne care cu ochiul liber au elemente de suspiciune in ceea ce priveste diagnosticul si, in cazul tumorilor care trebuie excizate, se stabileste mult mai precis marginea „de siguranta” pana la care trebuie scoasa tumora.

Prin detaliile pe care le ofera, dermatoscopia este folosita in investigarea :

– nevilor benigni sau atipici

– melanoamelor, carcinoamelor bazocelulare, spinocelulare, etc

– dermatofibroamelor

– keratozelor seboreice (senile sau ale varstnicului)

– tumorilor vasculare

– a unor afectiuni ale parului si scalpului

Metoda este total noninvaziva

Cine are nevoie de dermatoscopie?

– Exista persoane incadrate in categoria celor cu risc crescut de a dezvolta o leziune canceroasa si care au nevoie de consult dermatologic de specialitate o data pe an pentru examinarea dermatoscopica a leziunilor de pe piele:

– persoanele care frecventeaza saloanele de bronzat artificial (UV artificiale) sau cele care se expun frecvent la soare (UV naturale)

 – persoanele cu antecedente in familie de cancere cutanate.

–  persoanele cu fototip I si II de piele (piele si ochi deschisi la culoare, care se ard usor la expunearea la UV)

– persoanele cu multipli nevi (alunite)